
V. Leac ©| Mitoș Micleușanu
Rumänische Ecke e locul în care, în fiecare vineri, puteți citi cele mai noi producții literare românești. Selecția are în vedere vocile contemporane esențiale, propunându-și să servească publicului larg drept scurtătură spre inima literaturii, iar editorilor străini în căutare de tinere talente, liant către scena nouă autohtonă.
Nume: V. Leac
Data nașterii: 3.06.1973
Locul nașterii: Năsăud, Bistrița-Năsăud
Domiciliu actual: București
Cărți publicate: Seymour: sonată pentru cornet de hârtie (Hartmann, 2005; Vinea, 2006, 2013); Dicționar de vise (Cartea Românească, 2006); Lucian (un experiment) (CDPL, 2009); Toți sunt îngrijorați (TracusArte, 2010, 2015); Unchiul este încântat (Charmides, 2013).
Câteva cuvinte: Întotdeauna mi-am dorit să scriu poeme pentru doi, trei astronauţi uşor distraţi, în care abia mai pîlpîie viaţa; navighează, aşa, fără o destinaţie precisă. Vreau să-ţi imaginezi surîsul astronautului stînd acolo, lîngă hublou, la o masă; sorbind din băutură – oare ce-o fi bînd? După lectură să ai impresia că poemul se ridică (din pagină) în vîrful picioarelor; te sărută pe obraz; apoi se îndepărtează în fugă; se opreşte; se întoarce şi-ţi rîde în nas, ca un copil şmecher despre care ai impresia că ştie secretul fericirii.
sărbătoarea celui mai confuz eveniment neplăcut
Sunt prins în dezastre, e ca-n jocul
BAD JUJU -
cele mai grele lovituri de la prieteni vin.
Lipsă de anticipație sau eșec al încrederii?
Jocul e o glumă care te proiectează în zona invizibil și urât.
Dacă aș avea un miriapod cât 1 autobuz, i-aș da drumul
în parc și aș urmări dezastrul. Aș întinde mâna ca un jedi,
l-aș ridica deasupra parcului și l-aș fixa, acolo, în aer,
ca pe un sfânt martir protector al orașului.
Din trecut nu apare nici un autobuz, doar senzația
permanentă de examen căzut. Panică și uimire –
mereu pregătit să fii săltat de oameni autorizați.
Greșeala apare atunci când pierzi controlul intenției.
Acum ceva zile un amic îmi spune
lejer superior
că barba și burta-s un capital de imagine în campania electorală.
Banii sunt un substitut al comunicării, mai zice.
Acum, între noi, există o dimensiune mitică;
bruiajele și derutele au dispărut definitiv.