
Terezia Mora: Liebe unter Aliens © Luchterhand Literaturverlag
Autoarea germană de origine maghiară este câștigătoarea de anul acesta a prestigiosului Premiu literar elvețian, care îi va fi înmânat pe 28 mai, cu ocazia Zilelor Literaturii din Solothurner.
"Remarcându-se prin virtuozitate narativă, claritate stilistică, precum și o elegantă structură compozițională, Terézia Mora contribuie în mod consecvent la îmbogățirea literaturii contemporane", sunt cuvintele cu care juriul și-a justificat alegerea.
Născută în Ungaria, într-o familie de etnici germani, autoarea trăiește în momentul de față la Berlin, unde își desfășoară activitatea literară. Scrie romane, povestiri și piese de teatru și este o excelentă traducătoare din limba maghiară. A primit în 2013 Premiul German al Cărții pentru romanul
Monstrul, iar la începutul acestui an a fost distinsă cu Premiul literar al orașului Bremen pentru volumul de povestiri
Die Liebe unter Aliens (editura Luchterhand).