
Radu și Carina Andriescu | Foto din arhiva autorului
Rumänische Ecke e locul în care, în fiecare vineri, puteți citi cele mai noi producții literare românești. Selecția are în vedere vocile contemporane esențiale, propunându-și să servească publicului larg drept scurtătură spre inima literaturii, iar editorilor străini în căutare de tinere talente, liant către scena nouă autohtonă.
Nume: Radu Andriescu
Data nașterii: 09.06.1962
Locul nașterii: Iași
Domiciliu actual: Iași
Cărți publicate: Oglinda la zid (Canova,1992; Premiul Poesis pentru debut); Ușa din spate (Cronica, 1994); Sfârșitul drumului, începutul călătoriei(Junimea, 1998; Premiul pentru poezie al Asociației Scriitorilor din Iași); Eu și câțiva prieteni(Brumar, 2000), Punțile Stalinskaya (Brumar, 2004), Paralelisme și influențe culturale în lirica română actuală (Ed. Univ. „Alexandru Ioan Cuza”, 2005); The Catalan Within (Longleaf Press, 2007); Pădurea metalurgică (Cartea Românească, 2008); Memory glyphs : 3 prose poets from Romania (Radu Andriescu, Iustin Panţa, Cristian Popescu; Twisted Spoon, 2009); Metalurgic (Editura T, 2010); The American Short Story. Masters and Beginners (Tipomoldova, 2013); Dickinson, Whitman and 20th Century American Poetry. A Reader (Tipomoldova, 2013); Când nu mai e aer (Casa de editură Max Blecher, 2016); Gerul dintre ei(în pregătire, Casa de editură Max Blecher, 2017).
Terra pinguis
Sătulă de viață,
salcia creață de pe plaja de așteptări
a dat drumul frunzelor învelite în puf cristalin.
Ciufii și-au continuat meditația somnolentă,
plini de flogiston. Sau de uleioasa, înfocata
terra pinguis.
Esca, golită de arderi interne,
se gândește, și ea, la toate nebuniile lumii.
La siropul minune din anii treizeci,
cu gust de zmeură, pe bază de antigel.
La Radithor, medicamentul
radioaciv pentru Morții Vii.
Pentru cei prinși în capcana propriului creier.
Sau supozitoarele Vita Radium,
pentru nopți de pasiune letală.
La cei 146 de copii inoculați cu sifilis,
cu o sută de ani în urmă. La zecile de mii
de femei și fete din rezervații,
sterilizate în anii șaptezeci.
La portoricanii injectați cu celule canceroase,
de doctorul Cornelius.
Bruma își reproduce la nesfârșit cristalele,
până într-un loc orb.
Poemul face parte din volumul
Gerul dintre ei, aflat în pregătire la Casa de editură Max Blecher.