Rumänische Ecke: Rareș Moldovan, Endemic

ENDEMIC (FRAGMENT)

/ziua toată buclată în urma mea, cu pace, cum am văzut odată, când se zgâlțâie toată dinăuntru și nimic afară, resimțit, poate doar periferic câte o rearanjare, când ilumexul nu mai face față și nu e nicio intervenție privesc în sus spre cupolă, departe pe pamblicuță clipesc luminițe, o fi un accident din nou, nu pare nimeni panicat, triunghiul lila al unor intervenționiști se îndreaptă și el într-acolo, prea departe ca să afecteze, prea sus să-mi pese, alte luminițe în șir pe pamblica de jos, trecând spre Aglomerație, pe lângă Circuit, lume grăbită, sus sus lângă rozetă, dincolo de cristal, o auroră mică de evacuare, străvezi e trandafirie, e frumos așa, deci Cara Ezmé e aici, e aici dintr-odată de parc-ar avea loc, parc-ar fi al ei ce e în jurul meu, e aici și zice da nu e pericol nu, zice de două ori că vrea răspund și-i răspund nu știu da acum ești aici, privind în sus nu e pericol niște noctiluci departe care au grijă de ce știu ei, zic Ezmé Cara ce vrei, nu există vizită fără vrut, ea se așază lângă mine, totul e material, totul e material, aceasta-i făgăduința dintâi, îmi repet sau îmi repetă, Ezmé are talentul ăsta să nu știi dacă-ți spune ea ceva sau o voce din cap, și ce să vezi mă liniștește, cum e pe la afecțiuni, mă întreabă, cu scurtă pauză după la, vocea ei încercând să sifleze spre fff, și îi spun să fină cu mine deși știu că nu, e temătoare, dacă nu e eterată nu merge, ce să spun, tema pentru acasă e o mare intoleranță de care tocmai voiam să mă apuc dar tu mă stingherești, nu mai spun ultima parte, a venit, vrea poze, un declic de ebonită între degetele ei, poze naturale, zice, ce mai înseamnă și asta, își trece un deget pe un obiectiv serat, îi zic n-am fost pe la afecțiuni am primit instrucțiuni, adevărul adevărat, au auzit treaba asta și e interes, e drept că afecțiunile-s noi dar nici eu nu m-am lămurit, e confuz îi spun, și asta e la fel de adevărat, prima dată e o alegere și de obicei e dureroasă, dar nu mai vreau să discut despre asta mă înțelegi, primesc fiole, degetele ei pe obiectiv încoace și-ncolo îi măresc aureola îi schimbă spectrul culorile, naturale, cum îți place, zice, cum îți place, și nu sunt sigur dacă e o întrebare sau o afirmație, așa așa așa așa oricum da hotărăște-te odată un disc plat cau un bănuț de ciocolată în staniol în creștetul capului, nu mai mare decât palma, bine și așa, pare natural pare bine, după care Ezmé Cara ia la pas camera ocolindu-l pe Possy cu eleganță, s-a înserat și prin obiectiv și prin restul, par natural îi zic când mă privește rotind obiectivul pari cum vreau eu zice ea și ea pare dintr-odată foarte departe, la capătul unui tunel vitrat dizolvată de lumină stă cu spatele și are o cămășuță verde străvezie care abia îi acoperă, cum am văzut odată într-un într-un în fine, și de acolo de departe cu vocea de cap, în cap, zice, șoptește tu ai văzut vreodată un manual? Trag vellumul ca pe o draperie, în lumină de inluminură e acum aproape, amândoi înfășurați în manual, se văd pe dos avertismentele și garanțiile luminoase s-au întins pe pereți, pe tavan, aici e tot ce... cuvântul lipsește după deși reconstrucția lui e știi sau știm, știm cu toții, l-am văzut pe ăsta, zic, pe ăsta toți l-am văzut, zic sau zice, vellumul e aproape de ea și ea de mine și eu de vellum și niște inluminuri foarte delicate se străvăd peste tot și pe pieile noastre, eu ma gândeam la unul adevărat, și la cuvântul ăsta sulul se închide la loc ca tras de un resort și noi ne uităm unul la altul, ce vrei să spui?, zic, nimic, zice, știi unul care să nu-ți fi fost dat ca tuturor, nu înțeleg deși e exact adevărat că ea ar dori orice numai să nu fi fost dat tuturor, din câte o cunosc, să nu te audă zbyr, zic, aici sunt în siguranță, zice, și e, după care zice dar a fost pe la mine, numele pe care-l rostește nu are absolut nici un sens pentru mine, și mi-a arătat, face o pauză, oare intenționată, mă întreb, aștept, în cameră s-a întunecat și departe sclipește Aglomerația străbătută de rafale de lumină și de valuri de noapte bună, zice mi-a arătat un ciob de manual, așa i-a zis, un ciob deși n-avea niciun sens, cum adică un ciob am vrut să-i șoptesc dar l-a scos și mi l-a arătat, era un ciob cam atâta, ia degetele de pe obiectiv și le deschide mediu, arătătorul îi tremură fin, a zis pune mâna, și am pus, nu arăta nu știu ce, arăta nicicum, negru parcă, și când am atins am simțit..., sigur că aș zice ce? însă îmi dau seama după fața ei că nu va reuși să zică, cel puțin nu acum, așa că o iau în brațe, tremură cam peste tot, sparg o fiolă în buzunar și îi trec degetul umed peste buze, imediat o să fie mai bine, îi șoptesc, și e, pentru că un timp stă oblic pe canapea și poate că zâmbește în întuneric în timp ce eu mă plimb pe sub cupolă și prin fața ferestrelor admirând lumini și ordinea așa cum e, mică dar ordine, nici urmă de intervenționiști la ora asta, mângâi cățelul, mângâi albina, spirit seniorial cât își revine señorita, sunt plin sunt sută la sută, acum ce să mă fac, când ea scoate mici zgomote că deja se trezește caută pe canapea după aparat pe care i-l înmânez să n-o impacientez, șoptește ceva, de data asta doar pentru ea, nu se distinge decât cuvântul știu și încă o siflantă ușoară după, sunt aici, zic, și fac lumină însă blândă ca de vălurele de noctiluci pe podea, arăți bine în lumina asta, cine zice, eu sau ea, cine mai știe și în curând facem ce-a vrut, pentru ce-a venit, natural, natural/