Jörg Juretzka | Foto (detaliu): © Harald Hoffmann
Mülheim an der Ruhr nu este – în ceea ce privește oferta culturală – neapărat o perlă printre marile urbe din regiunea Ruhr. Autorul de romane polițiste Jörg Juretzka a ales totuși să locuiască aici. În discuția de mai jos, el ne-a zugrăvit fără patimă orașul său.
Domnule Juretzka, v-ați născut în Mülheim an der Ruhr, trăiți și lucrați aici. Ce vă face să îndrăgiți atât de mult acest oraș?
Avem cele mai răpitoare casierițe de supermarket din întreaga Republică.
Serios? Și ce ar mai trebui să viziteze un turist venit în „orașul de pe malul râului“, în afara supermarketurilor?
Aproape că aș fi zis: străzile cu mașini blocate în trafic, care l-ar face și pe Dalai Lama să muște din volan. Ar fi însă urât din partea mea. Sau: străzile pietonale, într-o zi ploioasă de decembrie. Dar ar fi tot urât din partea mea să recomand așa ceva.
Fără să fie urât din partea dumneavoastră – ce ați recomanda totuși?
Păi aș recomanda un tur cu bicicleta prin valea Ruhrului, în sus, spre Werden, cu oprire la o înghețată la Kika’s, de acolo spre lacul Baldeney, iar apoi înapoi, de cealaltă parte a Ruhrului. E un traseu pe care îl fac adesea.
Asta înseamnă că vă plac mai degrabă împrejurimile orașului?
Nu neapărat, dar cu siguranță că este mai frumos acolo.
Unde vi se pare Mülheimul cel mai autentic?
Pe Eppinghofer Straße. Dacă te plimbi pe acolo într-o după amiază însorită, poți vedea foarte bine ce oameni simpatici am devenit noi, cei din Mülheim.
Ne puteți spune care este unul dintre locurile dumneavoastră preferate din oraș?
Castelul Broich și atmosfera din curtea interioară a acestuia. Acolo are loc în fiecare an Festivalul Art Obscura, care este de neratat pentru mine.
Odată cu închiderea minei Rosenblumendelle, Mülheim a devenit, încă din 1966, primul oraş neminier din regiunea Ruhr. Cum a reuşit să treacă oraşul prin această schimbare?
Cumva a reuşit. Totul se schimbă, aşa a fost mereu, chiar dacă nouă ni se pare altfel.
Ce s-a schimbat vizibil pe parcursul ultimelor decenii?
Locurile de producţie s-au transformat în zone administrative. Totul a devenit mai curat, dar şi puțin mai rigid.
Personajul principal din câteva romane polițiste ale dumneavoastră este încăpățânatul detectiv particular din Mülheim, Kristof Kryszinski. L-ați denumit la un moment dat un „arhetip al regiunii Ruhr“. De ce nu se putea naște Kryszinski altundeva decât aici?
El are un umor fatalist și o tendință sănătoasă de a respinge orice formă de lamentare, ambele foarte tipice zonei Ruhr. Berlinezilor, de exemplu, le place să se plângă de orice din zori și până seara. Strămoșii noștri, care au avut mai toți meserii dure, murdare și periculoase, nu ar fi tolerat în veci un astfel de comportament. Dacă îi enerva ceva sau cineva, erau aceia care li se văicăreau în față. Le spuneau: „I-auzi, n-ai și tu un frizer căruia să-I îndrugi toate prostiile astea?“ Această atitudine a rămas vie până în zilele noastre.
Aveți, de fapt, două meserii: tâmplar-dulgher și scriitor. Este Mülheim un loc bun pentru compromisuri?
Să ai o a doua meserie, departe de masa de scris, este mai puțin un compromis, cât o compensare – ba chiar o necesitate. Găsesc că este frumos că la Mülheim pot face ambele lucruri.
La fel ca peste tot în regiunea Ruhr, distanţele sunt mici între oraşe. Mülheim se află lângă Oberhausen, Essen, de conurbația Düsseldorf și Duisburg. Vă consolează acest lucru?
Nu, absolut deloc. Aș prefer să fim înconjurați de mare, munți, de junglă sau deșert. Dar ce poți face?.
Mülheim are cel mai lung pod de oțel din Germania – Podul Văii Ruhrului, cu o lungime de 1.830 de metri. Ce construcții vă impresionează cel mai mult în oraș?
În ceea ce mă privește, una singură: tunelul de tramvai de sub Ruhr, care a costat o avere și pe care majoritatea locuitorilor din Mülheim nu îl știu decât din auzite.
La Mülheim se află cea mai mare Camera Obscura din lume. Acolo, lucrurile se văd cu susul în jos. Ce v-ar plăcea să se întoarcă cu susul în jos la Mülheim?
Nivelurile superioare ale administraţiei noastre. Avem mai multe niveluri, iar toate sunt înțesate de un număr uriaș de funcţionari.
Ne puteți recomanda o specialitate gastronomică din Mülheim?
Nu-mi vine acum în cap decât „Himmel un Äät“, adică piure de cartofi amestecat cu salată de andive acrită cu oțet și sângerete. Dacă și recomand felul acesta de mâncare, e o cu totul altă discuție.
Simțiți că vă lipsește ceva în Mülheim?
Nu, chiar deloc. Aici nu se întâmplă mare lucru, dar asta nu mă deranjează.
Autor
Dagmar Giersberg
a pus întrebările. Ea lucrează ca publicist liber-profesionist la Bonn.
Copyright: Goethe-Institut e. V.,
redacția Internet
Ianuarie 2016
