Rumänische Ecke: Corina Sabău, Și se auzeau greierii (avanpremieră)

Și se auzeau greierii

Nici acum nu-mi amintesc dacă ea a spus am stat de atâtea ori la aceeaşi masa sau imediat ce am zărit-o cuvintele astea au ieşit iarăşi din mine, ca de fiecare dată când îmi aminteam. Cu cele zece bomboane chinezeşti pe care Ioana mi le strecurase în sacoşă aveam un oarece sentiment de mulţumire, poate chiar un pic mai mult, sentimentul că ziua n-a trecut degeaba, cum o să se bucure Sonia când avea să le descopere, cum o să alerge la taică-su să se laude, uite ce mi-a adus mama, data viitoare promit Nutella, şi dacă nu-mi aduci o mă laşi să mă dau pe scările rulante de la Victoria, juri pe roşu, jur pe roşu, cum o să renască, ajutată de mărci de dulciuri occidentale, complicitatea noastră, tocmai atunci, când anticipam cum staniolul acela auriu o să refacă încercatul nostru nucleu familial, mi-a ieşit în faţă, la doi paşi de mine trupul ei masiv, barieră între mine şi restul lumii, trebuia să fi înţeles că nu e de glumit cu o femeie cu braţe ca ale ei, doar le privisem de atâtea ori cum manevrau baloturile de material, le ridicau dintr-o mişcare şi le puneau pe transportor cu o grijă aproape părintească, pentru ca o secundă mai târziu să le abandoneze ca şi când despărţirea ar fi fost cel mai firesc lucru din lume, nici una nu ştia mai bine ca ea, cu toate că şi celelalte făceau la fel, gura care căpăta un aer grav, cuta dintre sprâncene care se accentua,
dintre toate, numai braţele ei mă făceau să-mi amintesc că sunt ceva mai mult decât o femeie cu halat albastru care trece printre mesele secţiei Ajustaj şi aprobă bonificaţiile, mai mult decât soţia unui bărbat frumuşel, pe care, judecându-l după vesta de blugi şi rafturile cu viniluri ai putea să-l crezi cel puţin rdg-ist, singurul bărbat de pe strada I.C. Frimu care ştie pe dinafară versurile melodiilor lui Leonard Cohen, mai mult decât mama Soniei chiar, o femeie a cărei viaţă începuse cu mult înaintea lor, care întâmpinase atâtea zile privind cum intră lumina pe ferestruica aceea acoperită cu două fâşii de in care dădea spre birtul lui nea Nae, o femeie care în primele zile de studenţie se urca în tramvai şi se lăsa dusă de el fără să-i pese unde ajunge
eu la marginea bordurii, ea în stradă, cu un cap mai scundă, şi totuşi ţinându -mă pe loc, trupul meu deşirat şi nesigur, cochetăria caraghioasă a femeii care se simte încă tânără deşi păşeşte de o veşnicie pe aceleaşi străzi, sentimentele care au avut timp să se odihnească departe de ei, o zi în care crizantemele ce se iveau la fiecare colţ de stradă nu mă întristaseră,
să lucrezi într-o fabrică de textile şi să-ţi coşi nasturii cu aţă de culoare diferită e mai curajos decât a scrie măscări pe pereţi, nicio femeie care a petrecut zile şi nopţi acolo nu şi-ar coase nasturii cu aţă de culoare diferită, dar uite că ea a făcut-o, asta înseamnă că uitarea a fost mai puternică decât toate zilele şi nopţile petrecute la Ajustaj, şi ai mai fost şi singura care a venit la nuntă şi singura care l-a văzut pe copil, credeam că toate astea înseamnă ceva pentru tine, aşa cum au însemnat pentru mine, toată lumea din sat m-a privit altfel după ce tovarăşa aia de la oraş a bătut atâta cale ca să vină să mă vadă mireasă,
nici eu nu înţelegeam de ce mă rugasem atâta de Cosmin să mergem, tăiem ţara în două mi-a arătat el pe hartă, nu străbătusem nici jumătate din dealurile şi văile care ne separau de ea şi deja începeam să-i dau dreptate, până la urmă am fost singura din secţie, da, cu toate că doar fetele care n-aveau nici o şansă de măritiş încercaseră o dezamăgire mai mare ca a mea când auziseră că se mărită, braţele ei care mă învăţau zi de zi cum se face când te desparţi aveau să fie contaminate de prezenţa unui bărbat, eşti încă tânără, i-am spus, n-are sens să te grăbeşti, atunci braţele ei s-au aşezat cuminţi pe lângă corp, aşa m-au înfruntat prima dată, abia când l-a văzut pe Alin gol până la brâu şi-a dat seama că viaţă înseamnă mai mult decât Mătasea Populară şi sendvişul pe care-l ţine în halat şi din care muşcă din când în când, între două transporturi, mai mult decât glumele între fete şi turneele cu grupul folcloric,
şi celelalte i-au ţinut isonul, cine ar fi crezut câtă dragoste se află în afara secţiei Ajustaj, cât sens să freci nişte izmene până se albesc, cât sens să vezi cinci zile la rând, chiar la un cinematograf de cartier O floare şi doi grădinari, când curge genericul de final să te ascunzi în sală şi să-l mai vezi o dată, o fi ceva viaţă şi la noi în secţie, nimeni nu zice nu, dar totuşi viaţa adevărată e atunci când el întoarce cheia în uşă şi inima îţi tresare cum n-o să-ţi tresară niciodată în hala asta, viaţa adevărată e când el îţi spune m-am gândit şi vreau să te iau de nevastă, fată,
generozitatea mea trebuie să fie mai mare decât nevoia de a o ţine lângă mine, de aceea am ales să bat coclaurile, trebuia să înţeleg că în afara orelor de serviciu braţele ei erau libere să facă ce doresc, când am văzut-o în rochia de mireasă nu mi-a mai părut rău, din când în când se oprea şi scotea câte un oftat, genul acela de oftat pe care ţi-l permiţi la capătul unui drum foarte lung, îşi fixa diadema cu aceeaşi mişcare cu care îşi potrivea baticul în secţie, verişoara nu pierdea nici o ocazie să spună că e diadema ei, mai cu talent, fată, că nu smulgi buruienile de pe ogor, o dată eşti mireasă, se găsea câte o femeie să-i atragă atenţia, zâmbea încurcată neştiind ce să facă, atâta grijă care se revărsa dintr-o data asupra ei,
aţi venit, atât mi-a spus, şi mi-am dat seama că măcar pentru replica asta a avut sens, n-am întrebat-o niciodată de ce mi-a spus aţi venit în loc de ai venit, în fabrică nu-mi vorbea niciodată aşa, lăutarii cântau La o masă mai retrasă şi două bătrâne cu baticuri înflorate se ţineau de mână şi zâmbeau emoţionate în timp ce se lăsau duse de horă într-o parte şi în alta,
când m-am ridicat de la masă şi m-am dus spre fundul curţii m-am simţit atât de singură încât mi-am amintit şoaptele lor prieteneşti la capătul acelei zile în care nu m-am atins de mâncare, am învinuit-o atunci nu atât pentru că m-a lăsat să-i ţin singură piept, cât mai ales pentru că nu mai ştiam nici cât înainte dacă am dreptate, de fapt, toată viaţa n-am făcut decât să încerc să răspund la această întrebare, până unde îi sunt datoare pentru că mâinile lui s-au spetit pentru mine zi de zi,
în grădina aceea în care mi-am amintit iar el a venit după mine şi am simţit că trebuie să mă dezvinovăţesc de parcă eu aş fi fost responsabilă că la intrarea în sat copii murdari şi zdrenţăroşi alergaseră după maşina noastră strigând avion cu motor, ia-mă şi pe mine în zbor, pentru că gura ştirbă a mamei ei nu ştia să spună decât tălică şi ici şa, pentru obiceiul de a le prinde mirelui şi miresei bani în piept, eu aş fi fost vinovată pentru bărbatul care a venit la noi să ne spună că şi el cunoaşte pe cineva la Bucureşti, pe unul Florin de la Arctic, pentru lăutarul care cânta la sticlă, pentru căsuţele încropite din chirpici, de parcă eu aş fi fost vinovată că pe lumea asta există oameni care au crescut fără vase chinezeşti în sufragerie şi ascultă Se mărită Mona mea în loc să asculte Leonard Cohen.
Mâinile ei abandonează sacoşele şi ea se urcă lângă mine, pe bordură, mi-a vorbit ca unei femei cu suflet, dar iarăşi a fost o proastă, cum ar putea o femeie ca mine să o înţeleagă pe una ca ea, se apleacă şi scoate dintr-o paporniţă o mână de păstăi de fasole, asta e diferenţa între mine şi ea, mâna care strange păstăile mi-atinge geanta, diferenţa între nenorocita asta de fasole şi geanta mea din piele de antilopă marca Guban, în fabrică era altceva, halatul albastru ştergea diferenţele între noi, dar eu sunt asta de acum, cu părul coafat ca actriţele din revista Cinema şi ea e cea de acum, cea care târâşte de sacoşele astea amărâte ca să le pună ceva pe masă alor ei,
cum aş putea eu să înţeleg o femeie ca ea, o femeie care timp de o lună, zi de zi, a venit zi de zi la poarta fabricii şi s-a milogit să fie primită înapoi, şi ca femeie de serviciu să fie primită dacă altceva nu se poate, chiar dacă ar fi furat materialul ăla prăpădit până la urmă n-a omorât pe nimeni, chiar dacă l-a furat, deşi nu e adevărat, ce vină are copilul ei, m-am gândit că sunt zile în care n-are ce să-i pună pe masă, au fost zile în care n-au mâncat decât cartofi, cartofi cu bulion, mă uit recunoscătoare în jur, ce bine că e zi şi că pe lângă noi trec oameni, oamenii ăştia nu mă zăresc decât o clipă, de aceea nu-mi detestă nici geanta, nici coafura,
aş fi avut şi eu de spus multe, şi eu am fost convocată să-mi torn colegii, aş fi putut să spun cum Relu fura calorifere ruginite sau cum Mioara cosea halate pentru Steluţa de la alimentara, nu există om fără pată în fabrica asta, şi pe Alina, că-şi face vacanţele în Bulgaria, aş fi putut s-o torn, şi pe Diamandiu, că i-am văzut în geantă cărţi de yoga, şi pe Alupuloaiei de la Finisaj, că scotea un ciubuc croind rochii după Neckerman.

*Fragmentul face parte din romanul în lucru Și se auzeau greierii.