Amalia Cernat © privat
Scriu pentru ca imi place sa pescuiesc si lustruiesc ce pluteste in capul meu. Vreau de la arta mea catre mine - ingaduinta de a se lasa invitata si prelucrata; catre ceilalti - sa placa, sa displaca, sa isi faca rostul.
Nume:
Amalia Cernat
Data nașterii:
29 martie 1996
Locul nașterii:
București
Domiciliu actual:
Ciorogârla
VANKILA
ploaia s-a aruncat peste noapte ca o herghelie într-un ibric
de răşină. port şase bucăţi de pământ în spinare ca să am sprijin
dindărăt se aud luptele firului de iarbă la intrarea în talpă
soldaţii mei stau rotunzi la gratii îşi fumează degetele
în grabă se deschid porţile ca două femei goale.
tot aici mi-am deschis o temniţă. merge bine
băncile de piatră recunosc gustul
coapselor fără urmaş. din când în când mai trec din capul locului
prieteni care vin să aducă sinceritatea
în porţii mici.
:ARCANA XXI – YGGDRASIL
simple culori apar după ploaia algebrică.
UN MORCOV ÎNTR-UN CERC
este o crimă. se strâng resurse pentru
alte pietre peste aceleaşi ţeste blând plecate care nu vor cunoaşte
descântecul lamei. ne-am obişnuit să luăm cutii de ceai şi să construim
oceanul planetar
de după seceta promisă; când ne încape pumnul în golul strâmt
se răstoarnă bărcile – organele se inundă cu muzică.
amalia mereu se teme că am să plec după hrană
voi zăbovi în pădure şi mă voi înapoia descheiat
ca şi când nu aş fi fost prevenit :: morţii nu se joacă cu tine
morţii se ating de nu ca de o fostă rană
se plictisesc de aceleaşi pofte virtuale
ei apar lihniţi
ca după o zi care nu încetează să îi forţeze.
la adăpost
de ajuns e să mă trezesc
să strivesc fiecare cuvânt murdar sub limbă
să pun căpăstrul
să uit că m-am trezit
în o mie nouă sute patruzeci şi opt, vreme de pace
/scurtă ca o zi cu tine.
VERSUL MEU ESTE SOMA
FEREASTRA ÎNCHISĂ ESTE SOMA
PUII CARE VOR PĂRĂSI CUIBUL SUNT SOMA
morţii sunt întâmplători - clopote în schimbul inimii lor dezamorsate ● ne-am dori
să-i tragem de limbă sperând că ne vor vorbi
în felul lor duios, cu semne în cafea şi în palme/ dar noi
veşnic tineri vom ara câmpurile vegheaţi de întreitul soare
tăcuţi vom coace în minţile noastre
minunata lume nouă.
:ARCANA XVII – SIRIUS
am atât de puţină viaţă
că nu pot sătura pe nimeni. sub canapele este
mai multă viaţă decât în mine
toate furnicile la un loc uită mai repede // pricep
tablourile familiare un brad bine nins : toporul.
uneori gândesc cu voce tare
( spre disperarea câtorva prieteni imaginari )
m-au ameninţat cu tăierea limbii aşa că
scriu poeme. anul ăsta o să devin femeie
şi încă nu cred în dumnezeu. în rarele momente
când mă cred apetisantă
scot dinţii & dispar
ca motanul cheshire.
