4 poezii de Andrei Gamarț

Nume: Andrei Gamarț
Data nașterii: 1 septembrie 1980
Locul nașterii: Chișinău
Domiciliu actual: București
Cărți publicate: Roșul comun (Ed. Arc, 2001); Măsura aproapelui (Ed. Museum, 2004); Eu spun dragoste (samizadat, 2007)

---

CERUL ALBASTRU E NEGRU
 
Numai șoaptele știu să întoarcă din drum
omul grăbit și moartea,
frunza îngălbenită devreme
în plină vară.
 
Soarele dimineții încet coboară
să asculte.


SE PIERDE
 
E o gaură în perete
și nu știu ce e dincolo.
Dimineața
acest păianjen în cada albă.
 
Lumina atinge podeaua
electrizează praful, șoptește –
Cea mai frumoasă zi,
Cei mai frumoși oameni –
și se ridică.

Amintirile sunt aici și e din nou primăvară.
Paharul spart din care voi bea iarăși.
Cărarea spre casa din pădure.
Soarele, foșnetul ierbii lovind în gleznă.
Degetul rămas în aer.
Buzele, materia lor necunoscută,
de neatins.
 
Se ridică
Trece prin mine
și se pierde.
 
 
TOATA LUMINA ESTE CU TINE

Dacă te uiţi la mine
vezi ca prin niște copaci
legănați de vânt,
o zi plină,
griji mărunte şi fulgere.
 
Întoarce privirea
și totul deodată se schimbă.
 
O femeie roşcată
îşi freacă limba
de tencuiala verzuie,
iar florile se lipesc de ferestre
să spargă sticla.
Camera e încuiată,
colcăie de insecte.
Iată, apune soarele
și luciul de pe obiecte.
Și apoi se aude cum
noaptea vine.
Se aude cum
cineva jupoaie la mine
în cameră, pe întuneric,
tapetele.
 
Și toată lumina este cu tine,
numai cu tine.
 
 
DESPRE FRUMUSEȚEA ACESTEI LUMI
 
Ciudat cum lumina parcurge spațiul
nevăzut legând două puncte albe.
Așa te aștept și eu,
azi și mâine, și în orice timp.
 
Acum doar soarele orbitor făcut praștie
zdrobește craniul mic de vrabie.
Agitația din intersecție, viermuială
de corpuri îngânând un cântec
de demult, dus de curent până sub zid.
Se adună, se ridică pe tencuială
un braț obosit, o plantă încremenită,
se înalță spre soare.
 
Așteptarea e camera rece
de unde nu pot scăpa
și doar aburul mâinilor umede
iese afară.